„Ușor“ poate fi înșelător

Covid-19 recidivează, iar a doua ediție, revizuită și îmbunătățită, poate fi fatală. O asistentă, care a făcut boala a doua oară, a decedat. În acest caz, ca și în altele, similare, nu cred că s-a clarificat dacă a fost vorba de reinfectare sau de reactivare, în condițiile unui organism slăbit și poate suprasolicitat pentru resursele sale.

„Prima oară făcuse o formă uşoară.“, se menționează în titlul de pe adevarul.ro1Drama asistentei din Sibiu care a murit după ce s-a reinfectat cu coronavirus. Prima oară făcuse o formă uşoară. Unele boli câștigă lupta tocmai prin astfel de debuturi, înșelător de ușoare. Pacientul își subestimează adversarul, nu se pregătește corespunzător de luptă, iar, când se crede în siguranţă, este lovit, uneori definitiv. Valabil nu doar pentru Covid-19 și nici doar pentru boli. „Nu mi se poate întâmpla mie, nu acum și nu așa“, „Nu e cine știe ce“, „Nu mi s-a întâmplat până acum, nu o să mi se întâmple nici de acum înainte“, „Am trecut peste multe, o să trec și peste asta“, „Am văzut cum e, mă descurc“, „Nu mor eu din asta/acum“, „Dacă era să mi se întâmple, se întâmpla atunci“ – iluziile de acest tip pot fi mortale.

Nu spun că, în cazul menționat, mortul este vinovat – sărmana victimă poate chiar a făcut totul ca la carte, dar de asta i-a fost dat să aibă parte. Zic doar că, și dacă te crezi puternic și sănătos tun, când te confrunți cu o amenințare, bine este să iei toate variantele în considerare și să te pregătești ca atare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *