Părinții și/sau bunicii noștri ne-au povestit că, atunci când au venit în România, rușii au impus sloganul: „Stalin și poporul rus libertate ne-au adus.“ Da, o „dezrobire” care a însemnat jafuri, violuri, crime și agresiuni, deportări, închisori și lagăre, epurări, cu decimarea elitei, colectivizare forțată, jefuirea resurselor, penurie alimentară și alte privațiuni, izolare pe plan internațional. Și, foarte important, având în vedere mesajele vestitoare de eliberare, anularea libertăților – de mișcare, de exprimare, economică, politică, religioasă, de asociere, culturală, de funcționare a presei.
Toate acestea ni s-au povestit, le-am citit, iar unii le-am și trăit, într-o anumită măsură, pentru că s-au perpetuat, în diferite forme de manifestare, în toți cei peste cincizeci de ani de comunism – monstruozitatea adusă prin ocupația sovietică. După Revoluția din 1989, am crezut că rămân îngropate sub colbul istoriei, dar se pare că nu, căci promisiunile de pace și libertate încep să ne bântuie tot mai insistent. Astfel, pe rețeaua de socializare TikTok, au fost identificate, recent, mii de conturi de propagandă pro-Kremlin, cu mesaje în limba română, atribuite lui Vladimir Putin. Acestea sugerează un viitor conflict între Rusia și UE, evitând menționarea SUA și stimulând ostilitatea față de Europa. În postări, „Putin” afirmă că România este un stat dictatorial sub controlul UE și că trebuie „eliberată”1INVESTIGAȚIE Un nou fenomen pe TikTok: propagandă masivă pro-Rusia pe conturi care îl susțineau pe Georgescu / Dar noutatea absolută este alta – hotnews.ro, accesat la data de 04.04.2025..
Ce pot să aducă vecinii de la răsărit, în prezent, nu este diferit de trecut și se vede în Rusia, Ucraina și în alte țări care sunt sub cizma rusească, informațiile fiind la un click distanță.
Tot prin conturile false de pe TikTok, se susține că, în caz de război între cele două țări, unii români ar lupta de partea Rusiei. Mă îndoiesc că adeziunea, în țara noastră, este cea menționată pe conturile respective de social media. Dar suspectez că ar putea deveni, prin expunerea constantă la astfel de informații, în condițiile unui discernământ absent și sub imboldul unor frustrări care, după cum s-a văzut în ultimele luni, se vor nu doar manifestate, ci și luate în considerare. În caz contrar, experiența demonstrează riscurile unor ralieri și retalieri greu de gestionat, cu atât mai puțin de combătut.
Dacă autoritățile nu vor acționa la timp și vor lăsa aceste comunicări buruienoase în voia lor, să crească precum vrejul de fasole al lui Jack, mă tem că urmările vor fi grave și imposibil de contracarat. Pentru că intră în discuție securitatea națională, opinez, ca simplu cetățean, că sunt necesare măsuri guvernamentale. Dar, când ai veleități tardive de actor și, în consecință, faci tumbe pe acea rețea de socializare, care îți permite exhibare după dorința inimii, nu îți vine să tragi cortina, chiar dacă poți să o faci.
Ce știu, este că nu vreau să se mai ceară sau fure ceasuri și paltoane pe aici. Și nici să mai am „privilegiul“ de a auzi limba rusă. Iar cei care au datoria de a ne păzi de aceste pericole trebuie să acționeze drastic și cât mai curând, ca să nu ne trezim într-o realitate mai neagră decât cel mai întunecat gând.
- 1INVESTIGAȚIE Un nou fenomen pe TikTok: propagandă masivă pro-Rusia pe conturi care îl susțineau pe Georgescu / Dar noutatea absolută este alta – hotnews.ro, accesat la data de 04.04.2025.