De-acum înainte, în această pandemie, „scapă cine poate“, am citit astăzi, pe republica.ro1Vine și mai rău. Iar potrivit cu cele menționate în presa ultimelor zile, vor scăpa cei cu privire la care medicii apreciază că au șanse de scăpare2Mărturisire dură a unui medic: De 2-3 săptămâni alegem pe cine ducem la Terapie Intensivă. Am ajuns acolo, credeați că n-am ajuns?. Probabil, în multe cazuri, oameni care au crezut în sistemul lor imunitar, dar apelează, în criză, la cel medical. Oameni care au îmbolnăvit și pe alții și care, dacă medicii ar avea de ales între ei și posibilele lor victime, ar dori și ar cere prioritate. Oameni care își doresc ca viețile lor să meargă mai departe, fără să țină cont de nimeni și de nimic.
„Am ajuns unde nu ne doream să ajungem“ – din lipsă de locuri la terapie intensivă, medicii aleg între pacienți și decid pe cine salvează. Este mențiunea unui cadru medical din Ploiești, dar, probabil, situația e aceeași în multe alte localități. Declarativ, sunt aleși cei cu mai multe șanse de a fi salvați, ceea ce înseamnă că, în competiția dintre un bătrân și un tânăr, este ales tânărul, chiar dacă, poate, asistența medicală o merită cel care s-a protejat, indiferent de alte criterii, care, de altfel, nu sunt mereu validate de realitate. Pentru că, potrivit celor relatate în presă, starea de sănătate a unor tinere speranțe s-a depreciat brusc, conducând pacienții către exitus, iar vârstnici cu boli preexistente s-au vindecat în mod neașteptat.
Medicul din Ploiești s-a referit la vârstnici, dar bănuiesc că și cei cu diverse boli cronice ar avea sau au deja aceeași soartă, chiar dacă nu s-a menționat acest lucru. Deși, după cum consideră unii, nu ar fi rău ca accesul și prioritatea la servicii medicale, pentru Covid-19, să fie în funcție de raportarea pacientului la această pandemie și măsurile de protecție corelate. Adică, dacă nu crezi în Covid, nu faci tratament, pentru că nu poți trata o boală inexistentă. Sau dacă, de frica morții și sub imperiul suferinței, decizi să te tratezi, o faci, dar pe cheltuiala ta și respectând ordinea de precădere – scepticii și rebelii la urmă. Dacă nu ai acceptat „botniță“, pentru că acea bucată de material îngrădește libertatea, trebuie să ți se respecte această alegere în continuare, inclusiv în ceea ce privește respirația asistată, la terapie intensivă. Pentru că aparatura aceea nu doar că astupă nasul și gura, dar este invazivă, în anumite cazuri.
Nu e un scenariu plăcut, nu? Sau cum ar fi dacă, alegând dintre doi bătrâni cu Covid-19, lăsată la o parte ar fi ruda celui care a încălcat măsurile de protecție? Dar dacă medicii ar avea de ales între un sceptic Covid și propriul părinte? Ar fi multă lamentare, dar cred că fără renunțare, din partea scepticului, la ce e considerat cuvenit pentru sine, eventual s-ar cere decuplare de la aparate pentru alt nevinovat desaturat. Doare când pierderea devine personală, dar câți alți bătrâni sau nevârstnici nu au trecut în neființă, pentru că un om (posibil pios, dar necredincios „în Covid“) a călcat regulile cu rea-credință și, în anumite cazuri, cu bună-știință?
Da, scenariul este crud și implauzibil… Dar, dacă ni s-ar da după cum merităm, oare nu ar primi asta scepticii și rebelii care pun în pericol viețile celor din jur și nu au grijă nici de cele personale?
În contextul actual, fiecare om poate să ajungă în al unsprezecelea ceas, când între el și moarte nu mai e decât un pas. Anumite crize nu pot fi evitate, chiar dacă faci tot ce îți stă în putere, mai ales dacă intră în discuție și alte persoane, răuvoitoare. Dar nu este același lucru să părăsești această lume sau să-i conduci pe cei dragi pe ultimul drum, știind că ai făcut tot ce ținea de tine pentru a evita, cu a o face știind că pierderea îți este imputabilă – acel greu de îndurat „Dacă (nu) făceam“. Poate nu este prea târziu pentru schimbări de atitudine, care pot transforma această criză dintr-o „selecție naturală“, cum le place unora să spună, într-un prilej de implicare personală de salvare, prin respectarea unor măsuri elementare.
- 1
- 2