În săptămânile anterioare, am văzut multe articole și postări despre viața pe Marte, dar nu am comentat nimic. Însă Arthur, ursul împușcat pentru că trăia nevinovat, m-a convins să scriu și să postez.
Subiectul vieții pe Marte nu este nou – și înainte de ʼ89, în țara noastră, erau discuții și articole pe această temă, chiar și activități organizate în școli sau la cercurile științifice pionierești, la care mai apăreau, uneori, invitați de onoare. Asta era atunci, dar, ca în zilele noastre, oamenii să discute prea mult și la nivel prea înalt despre asta, nu mă așteptam. Pentru că tot acest tam-tam, cu viața pe Marte, mi se pare un mod de a ne înșela singuri. Ca și cum un individ neisprăvit, lipsit de bun-simț și distrugător, unul care n-aduce bani în casă, cade coșmelia pe el, dar nu face nimic, buruiana trece de gard, copiii plâng de foame și nevasta de necaz, animalele mor lihnite sau bătute, se trezește să spună că emigrează într-un pustiu, întemeiază o familie nouă, altă gospodărie, schimbă locul, schimbă viața și-o să fie bine. Chiar? Păi tu nu ești în stare să faci bine, să păstrezi, să restaurezi, să înnoiești și să schimbi acasă, unde ai acces la resurse și posibilități, dar o să faci prin străinătăți. Aici omori tot felul de viețuitoare, inclusiv rare, distrugi vegetația, otrăvești aerul și apele, nu îți pasă și nu ai grijă de casa bogată în care stai, dar te duci să faci una nouă, din nimic, într-un pustiu! Asta se numește fugă de responsabilitate… Să batem câmpii, adică pustiurile, să facem orice altceva, ca să spunem că facem, numai de ce trebuie să nu ne apucăm.
Dacă noi nimicim aici, fără să înlocuim, o să facem în altă parte „marea cu sarea“! Căci, da, vezi bine, e mai ușor să o iei de la zero și să clădești într-un mediu în care chiar și condițiile trebuie să le creezi, decât acolo unde ai deja atâtea de-a gata… Chiar dacă am deveni nefericitorii proprietari ai unei planete ca a noastră, cu obiceiurile actuale, am ajunge repede la faliment sau sub amenințarea acestuia. „Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba!“ Degeaba schimbi planeta, căci, la aceleași fapte, ai aceleași rezultate. Cum se spune în popor, „Cu același fund, aceleași ouă le faci“. Nu schimbarea planetei este necesară, ci schimbarea la inimă a locuitorilor ei. Avem o planetă vie, extraordinară, noi suntem cei care dăm viața afară. Între Terra și Marte, este diferența dintre viață și moarte. Pe Marte, nu vom putea să aducem „raiul“ de pe Pământ, dar, cu obiceiurile distrugătoare pe care le cultivăm, putem să aducem, pe această planetă, pustiurile de pe cea vecină. Da, cred că, de viața pe Marte, o întreagă veșnicie ne desparte. Soluția este să păstrăm această planetă, pe care am primit-o în dar, nu să căutăm planete roșii sau verzi, prin sistemul nostru solar.