Dacă s-ar gândi la problemele și suferințele reale ale altora, cei nemulțumiți de modul în care actuala pandemie le afectează planurile de divertisment ar deveni, poate, mai puțin cârcotași. În timp ce aceștia se vaită că nu mai pot face tot ce și cum vor, semeni de-ai lor au pierdut și suferă cu adevărat și mult.
Armenii din zona de conflict au lăsat în urmă avuțiile transformate în cenușă și-au plecat pe un drum care numai ușor nu va fi. În regiunea Tigray, din nordul Etiopiei, oamenii mor sau aleg calea refugiului, adică o existenţă extrem de precară. În Yemen, foamea face ravagii. Chiar și pe aceste meleaguri, dincolo de ușile noastre, sunt oameni care suferă nu pentru că nu pot petrece după pofta inimii, ci pentru că au o boli chinuitoare sau nu au ce să pună pe masă ori pentru că sunt victime ale violenței domestice. Suferințe reale, de care nu știm, pentru că nu vrem să ne preocupăm, fiind prea ocupați cu plângerile pe care le formulăm din cuiburi bine încălzite, confortabile și îndestulate.
Avem de toate, dar niciodată nu e suficient, niciodată mulțumitor. Cine știe, poate contextul actual este un nor cu tiv sclipitor, un prilej de a ne întoarce către sine și prilejuri de a face bine, timpul necesar pentru a face un inventar al binecuvântărilor luate ca atare și excluse întotdeauna de la numărare. Cine știe, poate că acest zbuciumat an reprezintă ocazia de a deveni un bun și recunoscător samaritean.