A văzut cineva virusul sau vreun mort de virus? Am citit de mai multe ori această întrebare, formulată într-un fel sau altul. Și, spre mirarea mea, unii dintre cei care o pun sunt oameni bisericoși, creștini cucernici, care se supără nevoie mare, dacă un „necredincios” le spune că el nu crede în Dumnezeu, pentru că nu L-a văzut. De ce or fi atât de necăjiți de ce zice bietul om, nu știu, căci și ei spun acum, și nu doar acum, cam același lucru.
Da, din păcate, există persoane sceptice și reținute, în raport cu veridicitatea informațiilor care au apărut și apar în presă, corelat cu acest coronavirus, care nu mai e atât de nou. După cum există și persoane care nu au astfel de îndoieli, în schimb, nu acceptă măsurile luate de autorități, sub un pretext sau altul, inclusiv sub cel că ne apără Dumnezeu, iar ceea ce face omul este inutil. În ambele categorii, care, uneori, nu sunt atât de clar delimitate, se poate remarca, la destul de mulți opinenți, o apetență crescută pentru conspirații și o ciudată încredere în Dumnezeu, care le știe și le face pe toate. Bineînțeles că Dumnezeu știe totul, dar, într-o anumită măsură și în anumite moduri, El descoperă și oamenilor ce știe, iar cu aceste informații oamenii trebuie să facă tot ce pot, pentru că există și un proverb „Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă”. A nega un pericol cert, nu are de a face nici cu credința, nici cu rațiunea – de fapt, acestea trebuie să „meargă” împreună. În prezent, rațiunea te ajută să apreciezi corect situația, pe baza datelor disponibile, și să stabilești ce vei face, când și cum, pentru a evita riscurile. Nu este vorba de „teamă și isterie”, cum apreciază unii, ci de uzul rațiunii în aprecierea corectă a unor riscuri evidente, pe baza unor date certe. Și de responsabilitate față de propria persoană și față de cei din jur. Carantina și izolarea socială, ca forme de protecție pentru boli contagioase, există din antichitate, sunt menționate și în Biblie. Astăzi, știința ne permite să apreciem mai bine care sunt riscurile și măsurile de protecție, iar normal este să folosim aceste date. Chiar și teama nu trebuie blamată, căci, sporind vigilența, asigură omului supraviețuirea. Iar aceste mecanisme de supraviețuire, bazate inclusiv pe anxietate, sunt adaptate pentru fiecare caz în parte, căci, atât la oameni, cât și la animale, starea de alertă este mai ridicată la indivizii în vârstă sau cu stare de sănătate precară – grupurile vulnerabile în fața oricărei amenințări. Dacă noi credem că Dumnezeu ne-a creat și conduce această lume, atunci trebuie să avem în vedere că ne asigură, deci, diferite forme de protecție în fața pericolelor, căci ne-a înzestrat cu judecată și instinct de supraviețuire, ne oferă informațiile necesare pentru autoapărare și intervine, totodată, și prin măsurile pe care le iau autoritățile, pentru protejarea populației. Da, poate că orice am face noi, un risc tot există, dar nu trebuie să așteptăm să le facă El pe toate. Mai există o vorbă care spune că omul să facă tot ce ține de El, iar Dumnezeu va face restul.
A te deresponsabiliza, negând sau minimizând pericolul, echivalează și cu a spune că, dacă nu există risc, până la urmă nici Dumnezeu nu a făcut nimic. Sau, dacă acest risc există, dat fiind că, potrivit cu ce cred și declară unii, Dumnezeu poate să ne ocrotească și e obligația Lui să o facă, nu trebuie să ne responsabilizăm noi, iar dacă scăpăm, nu ar trebui să mai fim recunoscători, nu-i așa? Dar, dacă nu scăpăm, așa a vrut Dumnezeu, eternul „țap ispășitor”, în viziunea celor care Îl invocă în acest fel. Căci, dacă ne atinge criza, ca buni credincioşi, o să facem precum acel Ion, care nu a fugit de viitură, deși a avut, succesiv, trei bărci la dispoziție, pentru că, vezi bine, el e special și îl scapă Dumnezeu personal. Bineînțeles că a murit și, când a ajuns la tronul divin, a fost lămurit că i-au fost trimise trei bărci pentru salvare, iar el este singurul vinovat, pentru că nu le-a luat în considerare. Să negi o criză ori să-i admiți existența, dar să nu faci ce trebuie, că te păzeşte sau salvează Dumnezeu, asta înseamnă să îți bați joc de tot ce ți-a pus la dispoziție El, inclusiv rațiunea.
Din păcate, și în ceea ce privește starea de sănătate, oamenii vădesc tendința pe care o afișează în toate – să ni se dea și să ni se facă. Totul să vină dinafară, să fie o soluție care să nu oblige beneficiarul la nimic, cel puțin nu la măsuri care să presupună consecvență și luarea în considerare a faptului că trăim într-o societate. Cum ar fi, să respecți distanța socială recomandată și să porți masca în spații publice închise, în contextul actual, ori să catadicsești să faci mișcare, să mănânci sănătos și să îți echilibrezi balanța odihnă-muncă, în general, ca să nu împovărezi familia și sistemul medical. Asta înseamnă, uneori sau de foarte multe ori, să asculți de un specialist și de o autoritate, lăsând la o parte aroganța că le știm noi pe toate și/sau că ma apără Dumnezeu, chiar și atunci când pot să o fac eu. Până la urmă, din câte știu, scrie în Carte că, atunci când l-a înviat pe Lazăr, Iisus nu a dat piatra la o parte. Dumnezeu intervine la greu, dar nu va acționa în dreptul meu, făcând ceea ce pot face, atât cât îmi stă în puteri, chiar eu. Da, Dumnezeu poate să facă tot, dar nu va face ceea ce eu pot.