Oamenii care au o doză, mai mică sau mai mare, de răutate nativă, dar și lacune semnificative, în ceea ce privește educația, au nevoie doar de puțin „vânt în pânze“ și o entitate sau/și o cauză „înălțătoare“ pentru consacrare, ca să facă răul în numele binelui.
„Dumnezeii“ invocați sunt doar pretexte „nobile“ pentru exercitarea răutății, căci persoanele de acest tip sunt conștiente că fac rău, dar nu vor să admită asta – de aici, nevoia unei motivații „sfințitoare“ pentru fapte diabolice. Și pretind că fac ceva bun, atunci când agresează verbal sau chiar trec la palierele următoare de agresiune, exercitând „bunătatea“ în forme contondente. Cum să fie răi și să facă rău, dacă acționează din dragoste pentru Dumnezeu și pentru cele sfinte, țară și popor, drepturile animalelor, pace, dreptate, denazificare, dezarmare, puritate rasială, justiție socială, drepturile omului, siguranța publică sau economică, protecția mediului, sănătate – și câte și mai câte justificări luminoase nu se pot găsi pentru emanațiile tenebroase. Dar, indiferent de motivația prezentată, ceea ce contează sunt urmările, efectele asupra ființei umane: „Dragostea nu face rău aproapelui“ (1 Corinteni 13.2).
Așa că, din punctul meu de vedere și având în vedere prezentul context, dacă te poziționezi agresiv împotriva semenilor tăi, nu faci, în niciun caz, fapte bune, drepte și iubitoare, indiferent de justificare.