După ce Rusia a atacat Sumî, cu numeroase victime civile, morți și răniți, trimisul SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a declarat candid: „Depășește orice limită a decenței”1Reacția SUA după masacrul din Sumî: ”Atacul forțelor ruse depășește orice limită a decenței” – presshub.ro, accesat la data de 15.04.2025.. Nu abominație, atrocitate, barbarie, infamie, ticăloșie, monstruozitate, bestialitate, nimic de genul acesta, doar indecență. Da, asta înțeleg eu că a găsit cu cale domnul respectiv să zică, în condițiile în care nu era vorba de un individ care își aruncă țoalele de pe el în public, ci despre crime de război.
„Orice limită a decenței“… De parcă, dacă se comit în anumite limite, crimele devin decente. În cazul în care domnia sa consideră că da, a uitat să spună care ar fi limitele acelea, cine le stabilește și sancționează încălcările. Iar, dacă nu sunt pedepsite nici aceste ucideri, care au depășit orice limită, care este raportarea față de cele care se încadrează?
A depășit orice limită… Dacă trecea doar peste anumite limite, era în regulă? Transgresările de linii roșii sunt tolerabile, dar să nu se meargă până în pânzele albe? Sau e indecent, dacă ucide în văzul întregii lumi și te obligă să ai o reacție? Se pot rupe oase și dărâma case, dar să fie cu „cu perdea“?
Și, de parcă derapajul acesta ar fi fost fost puțin lucru, a apărut Donald Trump, cu afirmații și mai indecente, că atacul de la Sumî a fost o greșeală. Asta i s-a spus, de către nu se știe cine, iar el asta crede, nu ce spune Zelenski și înțeleg toți conducătorii cu scaun și la cap, nu doar sub ei. Păi, de ce nu ar credibiliza Kremlinul, căci doar palatul acela are un istoric impresionant de sinceritate – faptă, numai după vorbă dreaptă. Ba, după ce afirmă că asta i s-a zis, când i s-au cerut clarificări, Trump revine: „Au făcut o greșeală. Cred că a fost – uite, o să-i întreb”2Donald Trump, despre atacul rușilor asupra Sumî: „Mi s-a spus că au făcut o greșeală” – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.. Din această replică, în opinia mea, se înțelege că nu i s-a comunicat așa ceva de la Moscova, ci el dorea să prezinte lucrurile astfel și le transmite public rușilor nu că asta crede, ci doar declară, pentru a nu formula o condamnare și să știe și ei ce să spună, inclusiv corelat cu faptul că ar fi discutat.
Greșeală… Dar atacurile precedente asupra populației civile din Ucraina și cele de după, ce au fost, tot greșeli? Dar, ce face Moscova, își croșetează haină din greșeli de astea, sângeroase?
Deci, crimele de război sunt indecențe sau greșeli, nu trebuie, prin urmare, condamnate și sancționate ferm. Dar, cum nici asta nu era suficient, Trump a plusat ulterior, susținând că Zelenski e de vină, pentru că, împreună cu Biden, a permis izbucnirea războiului3Trump spune că trei persoane sunt vinovate pentru războiul din Ucraina: Milioane de oameni au murit din cauza lor – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.. Și, cum întotdeauna se poate mai rău, iar Trump este un izvor nesecat, când vine vorba de ceea ce poate fi surprinzător de întunecat, domnul președinte american s-a gândit că trebuie să umple paharul. Așa că, nu doar că a respins cererea lui Volodimir Zelenski de a cumpăra sisteme de apărare antiaeriană Patriot, care să protejeze populația Ucrainei de rachetele rusești, dar a făcut-o plasând vina războiului asupra victimei, cu o elucubrație și mai șocantă: „Nu pornești un război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare decât tine și apoi speri că oamenii îți dau niște rachete”4Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete” – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.. Nu am citit sau nu am înțeles bine ce scrie ori am uitat cine a declanșat războiul acesta, cu adevărat? Cum să denaturezi în acest fel, că Ucraina a pornit confruntarea? În plus, Zelenski a menționat că vrea să cumpere, nu să i se „dea“. Dar Trump, probabil, consideră că, și dacă vinzi celui în nevoie, este o favoare, pe care țara „ajutată“ ar trebui să o achite cu resursele sale.
Cum pot fi interpretate aceste susțineri ale președintelui american? Una peste alta, nicio condamnare, în gura sa, pentru Moscova, absolut nimic. Victima este vinovată, pentru că nu a cedat și se luptă să se protejeze. Când un huligan vrea să-ți ia cu sila, ești de învinovățit dacă te opui, asta se afirmă. Agresorul cedează ispitei, iar tu îi permiți nu în cazul în care cedezi, ci în cel în care îi dai peste mână. Da, SUA fac presiuni asupra Ucrainei, nu asupra Rusiei, după cum a punctat și generalul american Ben Hodges, fost comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa5„Războiul din Ucraina va dura cât Vladimir Putin este în viață”, anunță Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa – libertatea.ro, accesat la data de 15.04.2025.. Da, Trump afirmă astfel că e vina ucrainenilor, pentru că își apără nu atât suveranitatea, cât, mai ales, existența. Nu acuză și leagă agresorul, ci pe cel atacat. Ba, mai încearcă și să-i pună pumnul în gură acestuia din urmă, cu o retorică prin care inversează rolurile, astfel încât să poată obține ce dorește, în complicitate cu răul, dar fără să recunoască asta. Și, da, știe bine că minte, dar speră ca, în epoca de tinichea pe care a inaugurat-o și pe care o promovează ca fiind de aur, să poată nu atât impune orice fals, pe care îl prezintă ca adevăr, ci să se impună dovedind că este capabil să depășească orice limită.
- 1Reacția SUA după masacrul din Sumî: ”Atacul forțelor ruse depășește orice limită a decenței” – presshub.ro, accesat la data de 15.04.2025.
- 2Donald Trump, despre atacul rușilor asupra Sumî: „Mi s-a spus că au făcut o greșeală” – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.
- 3Trump spune că trei persoane sunt vinovate pentru războiul din Ucraina: Milioane de oameni au murit din cauza lor – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.
- 4Trump refuză să vândă Patriot Ucrainei. „Nu pornești război împotriva cuiva de 20 de ori mai mare și apoi speri să primești rachete” – digi24.ro, accesat la data de 15.04.2025.
- 5„Războiul din Ucraina va dura cât Vladimir Putin este în viață”, anunță Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Terestre ale SUA în Europa – libertatea.ro, accesat la data de 15.04.2025.