Despre respect și păsare sau pasarea responsabilității?

  • Social

Potrivit ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, masca ar trebui purtată și după ridicarea stării de alertă, probabil pentru că, după cum spune tot domnia sa, această mască asigură protecție1Rafila, despre ridicarea stării de alertă: Masca de protecție va rămâne doar o recomandare, nu va mai fi o obligație. Dacă trebuie purtată din motivul prezentat, evident că avem în continuare nevoie de protecție și, atunci, de ce nu ne asigură Guvernul această protecție? Pentru că transferul acela de care vorbește domnul ministru, de la lege la recomandare, nu înseamnă anularea obligației, ci transferul de la obligația legală la cea morală. De ce este lăsată protecția la latitudinea omului de rând și este corelată cu „respectul“, care este clar că lipsește, deși ar trebui corelată cu reglementările autorităților? De ce, pentru că scade numărul de îmbolnăviri? Da, scade, pe hârtie, poate și în realitate, dar dubii există, dat fiind că, la un moment dat, au fost demascate niște cazuri nu prea bine numărate. Iar morți, chiar și cu scripte sub semnul întrebării, există – și nu atât de puțini. Și, chiar dacă există scăderi pentru cazurile noi, oare nu au mai fost? Ba da, apoi s-au eliminat restricții prematur și a crescut iar numărul de cazuri. Iar istoria se repetă, când faci aceleași greșeli și nu înveți din precedentele.

Au dovedit oamenii respect și grijă de aproapele pe parcursul acestei pandemii? În dreptul unora, în diverse zone ale țării deloc puțini, aș spune „Daʼ de unde!“… Și, atunci, cum să rămâi doar la „recomandări“, cum să lași astfel viețile oamenilor la cheremul celor care, și când e lege, se „tocmesc“, umblând cu masca pe barbă? Sau, mai rău, la bunăvoința unora lipsiți total de așa ceva, la bunul plac al unor indivizi care nu țin cont de nicio recomandare și pentru care, de obicei, chiar și reglementările legale sunt nu opționale, ci eludabile, indivizi care au umblat tot timpul fără mască și au avut inclusiv tendințe agresive împotriva celor de altă părere? Păi, de la unii ca aceștia, în cadrul legal care se anunță, la ce te poți aștepta? Eventual la a fi lovit, dacă, persoană vulnerabilă fiind, te vei încumeta să umbli cu masca pe stradă.

Mai clar, păstorul nu mai are chef să își facă datoria pentru care este plătit cu vârf și îndesat și lasă siguranța oilor pe seama unor câini cărora nu le pasă decât de hrană și adăpost sau chiar în grija lupilor. Pentru că, după cum am spus și mai sus, cam asta înseamnă să mizezi, pentru siguranța cetățenilor, pe „respect“ și păsare de aproapele, într-o societate care evident duce lipsă de ambele. Nereglementând purtatul măștii pe nas, te asiguri că unii vor purta vată în el. Cu alte cuvinte, anularea restricțiilor de către guvernanți înseamnă ceva în genul „Cine nu a murit anul trecut, să nu piardă ocazia anul acesta. Noi v-o oferim“… Da, iar noi ce să facem? Să vă mulțumim, nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *