Unii oameni încă mai cred, sau doar susțin, că Ucraina este bombardată abitir pentru că nu vrea pace. Că, din acest motiv, Rusia a declanșat cea mai mare campanie de recrutare militară din ultimii paisprezece ani. Că, dacă Ucraina ar fi renunțat la tot, adică și la resurse, și la oameni, ar fi fost bine, Rusia nu se răzgândea. În fapt, Rusia nu avea de la ce să se răzgândească, pentru că nu s-a gândit niciodată la pace, dar are nevoie de scuze și țapi ispășitori.
Există glasuri care susțin că Ucraina trebuia să renunțe la orice condiții, inclusiv la revendicările vizând copiii ucrainieni furați, dacă își dorește cu adevărat pace, precum și voci care susțin că așa ceva nici nu s-a întâmplat, nu există copil furat, ori că cifrele sunt false, iar cei puțini au fost nu capturați, ci salvați, și sunt bine, fiind adoptați. Evident, aceasta este propaganda care, dincolo de căutare de scuze, negare și mușamalizare, vrea să impună lumii că orice răpește Rusia, trebuie acceptat de cel afectat ca pagubă irecuperabilă, potrivit cu proverbul „Ce a mâncat lupul e bun mâncat“.
Iar cei ce rostogolesc astfel de idei sunt nu doar boți, pe rețelele de socializare, ci și oameni, în carne și oase, cu simțire și gândire. Da, ce să spun, asta înseamnă umanitate, empatie… Atât timp cât copilul tău mănâncă sub ochii tăi și îl auzi răsuflând când doarme, este bine. Nu are nicio importanță că, în altă parte, o mamă și-a secătuit sufletul, plângând de teamă, durere și îngrijorare, pentru că nu știe unde pune capul copilul ei și ce pune în stomac, și pentru că știe că numai are cine să îi mângâie fruntea, să îl acopere noaptea, să îl îmbrățișeze și să îi spună o vorbă bună, nu are cine să îl scoată din gura „lupilor”, care îl devorează. Oriunde ar fi acei copii, dacă mai sunt în viață, atât timp cât sunt în mâinile dușmanului, bine, în niciun caz, nu sunt – locul lor este în propriile familii.
Dar totul e bine când copilul tău este cu tine. Și seara la culcare, la plecare sau în vreun post mare, o să Îi atragi lui Dumnezeu atenția să fie cu tine și cu ai tăi, mari și mici. Căci, asta înseamnă să fii creștin – să te gândești la tine și la ceea ce crezi că îți aparține, iar, la altul, mai puțin, deloc sau cum nu se cuvine.