Măsurarea temperaturii corporale, la intrarea în spații publice închise, a stârnit critici numeroase, cu argumente care mai de care mai dubioase. Amuzant, măsura a declanșat și un proces de ovulație colectivă, printre oponente. Vezi bine, în acest mod, se atentează nu doar la libertate, demnitate și intimitate, ci și la feminitate și maternitate, la tot ce se poate… inventa. Am crezut că a fost o reacție doar atunci, după instituirea stării de alertă, iar curentul acesta, care le-a tras pe multe doamne, va trece. Din păcate, unele au rămas setate pe aceleași refren cântat fals, ca niște plăci de pick-up stricate. Dar, oare, chiar așa stau lucrurile, cum spun doamnele care se declară ca fiind veșnic la ovulație?
În fapt, după ce a avut loc ovulația, temperatura bazală a femeii crește cu aproximativ jumătate de grad Celsius, sub influența progesteronului. Creșterea nu este spectaculoasă și durează în jur de trei zile succesive, cu măsurări dimineața, la trezire. Deci, asta nu înseamnă stare febrilă, în sens medical. Dar, psihologic, poate la unele femei apare o stare de alertă suficient de pronunțată, încât să explice de ce protestează la măsurarea temperaturii corporale. Unele spun că nu vor să își dea seama alți oameni că sunt în perioada fertilă. Pot să stea liniștite, nu e nevoie ca alții să își dea seama de așa ceva, află, pur și simplu, din gura lor, căci o declară fără niciun strop din acea pudoare invocată. Oricum, perioada cu pricina e de vreo trei zile, nu de 30/31, cât are o lună calendaristică. Deci, dacă știu că au febră din acest motiv, nu își pot modifica puțin agenda, pentru a evita astfel de situații? Nu pot merge la cumpărături în zilele rămase, de altfel, destul de numeroase? Sau protestele și refuzurile, de pretins bun-simț, ascund, de fapt, lipsa acestuia?