Cine nu are bătrâni, să-și cumpere. Cine are, să nu-i dea la gunoi!

Cei care afirmă că, în pandemia actuală, prin măsurile de izolare luate, sunt sacrificați tinerii în favoarea bătrânilor, cu alte cuvinte, cei „importanți” în favoarea celor „nesemnificativi”, uită sau se fac că uită câteva aspecte importante.

Bătrâni sau tineri, oamenii care devin victime în criza sanitară actuală sunt importanți pentru familiile lor, iar pierderea lor subită, absența momentelor și mesajelor de despărțire, imposibilitatea de a oferi un sfârșit decent și o înmormântare considerată normală, lasă răni adânci în sufletele și mințile celor rămași în urmă. Gândurile îndreptate către suferințele nealinate ale celor decedați, regretele ca n-au putut face nimic în acest sens sau că nu au făcut tot ce trebuie pentru a preveni, adăugate la celelalte schimbări și pierderi asociate pandemiei, pot genera probleme psihice, dar și fizice, greu de gestionat, rudelor celor decedați. Aceasta în plan sentimental și acolo unde nu au existat atitudini de culpabilizare a vârstnicilor, pentru limitele și pagubele corelate cu pandemia.

Dar, dincolo de sentimente, există și niște rațiuni mai pragmatice. Printre victimele pandemiei, se numără nu doar bunici, ci și părinți care, dacă mor, își lasă copiii de izbeliște, poate chiar în situații de criză, pe care nu le-ar putea gestiona singuri sau doar cu ajutorul părintelui rămas. În ceea ce îi priveşte pe vârstnici, în unele țări, bunicii sunt integrați în familiile lărgite, acordând suport în gestionarea activităților casnice sau de îngrijire a copiilor. Dacă nu ar exista acest suport, părinții ar fi nevoiți să aloce suplimentar timp, energie sau venituri, în principiu resurse de care nu dispun. În anumite situații, bunicii contribuie și la acoperirea cheltuielilor, iar aportul lor este important, pentru că, mici sau mari, pensiile sunt venituri stabile, vitale poate acolo unde criza actuală a închis sau contractat afaceri și generat disponibilizări. Iar în țara noastră, mulți bunici îngrijesc de nepoții care le-au fost lăsați în grijă, părinții fiind plecați la muncă în alte țări sau localități.

Bineînțeles că anumite persoane pot corela cinic decesul unui părinte/bunic cu posibilitățile de moștenire sau/și de a scăpa de responsabilitățile ce presupun suportul oferit unui vârstnic. Dar nu toți cei care protestează împotriva măsurilor luate de guverne în actuala pandemie o fac cu astfel de scopuri. Unii o fac pentru că efectiv consideră că viitorul lor este aruncat la gunoi pentru niște oameni care ar fi trebuit deja să fie acolo și pe care îi consideră dispensabili, deoarece nu beneficiază de suportul lor sau nu atât cât și-ar dori. Sau, poate, este ceea ce Biblia numește o răcire a dragostei firești și chiar pierderea definitivă a acesteia. Deficiențe care ies la iveală pe timp de criză, prin dispoziția de a călca inclusiv peste cadavrele celor care ar fi trebuit să fie dragi.

Sper, totuși, că este vorba doar de o minoritate gălăgioasă. Și că, în general, oamenii doresc să îi ocrotească pe cei apropiați, mai presus de orice rațiune materială, pur și simplu din dragoste. Și nu doar pe cei apropiați, căci, chiar dacă nu ar lăsa în urmă răni sufletești sau goluri de altă natură, greu de acoperit, oamenii trebuie prețuiți și viețile lor considerate importante, nu dispensabile. Fiecare om și fiecare viață contează!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *