Atunci când Dumnezeu îți pune în cale obstacol după obstacol, poate este înțelept să te oprești și să nu mergi cu încăpățânare mai înainte, pentru că ți-ai făcut deja programul, ai o țintă importantă de atins și crezi că trebuie să îți vezi neapărat de drum, oricum și cu orice risc, mort-copt și dând foc la țară. Iar, pentru asta, trebuie doar să te oprești puțin, ca să folosești bunul-simț și rațiunea cu care ai fost echipat și să îl ai în vedere și pe celălalt. Înverșunarea nu înseamnă tenacitate, ci, în anumite contexte, incapacitatea de a accepta amânarea sau pierderea și de a te întoarce din drum, pentru că poți simți inadecvare sau că ai ratat ceva ce ți se pare decisiv sau de mare importanță pentru viața ta. Dar poate că e mai bine așa, pentru că nu ai fi putut să gestionezi situația respectivă sau epuizai resurse, fără a rezolva ce sperai. Căci, până la urmă, poate expectațiile personale sunt exacerbate şi, în loc de mai bine, să fie mai rău. Plus că lumea aceasta nu presupune existența unui singur om, deci evaluările și deciziile trebuie configurate într-un context larg, nu centrat pe sine.
De exemplu, zilele trecute, starea mea de sănătate m-a provocat în diverse moduri, care mai de care, și, cu toate acestea, nu am anulat programarea pentru vineri, 25 aprilie. În dimineața plecării, am avut probleme pronunțate, dar eu am zis că merg mai departe, dacă prind o fereastră de liniște, deși îmi era clar că situația este destul de complicată. Dar, când am ajuns în gară, nu am mai găsit bilete decât pentru dus și fără loc. Să călătoresc stând în picioare, nu intra în discuție, având în vedere condiția mea medicală, iar, ca să mă urc în tren, sperând că se va elibera ceva, nu puteam să risc. Bilete nu am achiziționat online în avans, pentru că am anumite beneficii la care nu vreau să renunț și pe care nu le pot valorifica decât în gară. Iar, ca să iau dinainte de la ghișeu, am ezitat, deoarece nu eram sigură că voi putea călători, plus că am considerat că ziua respectivă nu ar avea de ce să ridice probleme cu aglomerarea trenurilor pe acea rută. Numai că, pe ceea ce, eronat, aș fi putut considera a fi locul meu, biletul meu și culoarul meu, a intrat altcineva, deoarece un grup mare de copii sportivi avea în agendă să plece și să se întoarcă în aceeași zi. Asta e viața, au și alții planuri și viziuni, iar adaptarea presupune acceptare şi reajustare, în funcție de noile realități. Da, am încercat să găsesc soluții, dar am cedat, luând în considerare și sfaturile persoanei însoțitoare. Pentru că nevoile, interesele și eșecurile noastre se întrețes, mai ales cu ale celor de care suntem foarte aproape, este înțelept să facem asta câteodată, cu precădere când este evident că, în ceea ce ne privește, drumul asumat reprezintă o provocare prea mare și, mai mult, există riscul să fie înfundat.
Evident, am anunțat clinica, iar acest capitol, temporar, s-a încheiat. După scurt timp, m-am simțit mult mai rău și mi-am dat seama că nu aș fi rezolvat nimic și poate chiar aș fi generat probleme în tren, intervenind astfel în agenda altor persoane. Chiar dacă ajungeam la destinație, oare obțineam ce speram? Cine știe dacă nu aș fi irosit, din nou, resurse financiare, timp şi energie în zadar, cum s-a mai întâmplat, de atâtea și atâtea ori? La sfârșitul zilei, am gândit că, atunci când nu mai ai loc în trenul care trebuia să te ducă la destinația visată şi există mari semne de întrebare cu privire la posibilitatea unei călătorii sigure și cu șanse de izbândă, poate este mai bine să te retragi. Iar istoria îți va arăta, după, de ce a fost a fost nevoie să o faci.
Nu susțin astfel, în niciun caz, că ar fi bine să nu mai întreprinzi nimic niciodată sau să abandonezi când apar obstacole și eșecuri sau să te lași teleghidat de cei din jur, nu. Ci să iei în considerare toate datele, să le pui bine în balanță, adaptat fiecărei situații și raportându-te nu doar la propria existență. Să iei aminte la avertizările piedicilor care apar în cale, căci s-ar putea să îți spună că nu trebuie să fii acolo, cel puțin nu acum. Când ai bilet fără șanse, poate e mai bine să anulezi călătoria. Când Dumnezeu îți spune clar că locul tău nu este acolo, ascultă-L. Nu da foc trenului, pentru că ai pierdut controlul și situația decurge într-un mod care nu este în beneficiul tău, și nici nu încerca să dai cu pietre în cei pe care îi consideri vinovați că ți-au luat locul. Când mâna divină îți închide ușa, e mai bine să o lași așa. Asta, dacă te raportezi în realitate la divinitate și ceea ce declari nu este doar un discurs.