Eu nu înțeleg votul suveranist al unor creștini protestanți, de ce această amnezie sau negare. Căci o scurtă privire înapoi dovedește că aceștia au fost afectați de ideologiile totalitare ale secolului trecut.
Cum pot îmbrățișa, în prezent, acest monstru comunisto-fascistoid, în condițiile în care, atât comuniștii, cât și legionarii i-au condamnat la marginalizare și i-au persecutat? Pentru că aceia care, acum, își însușesc discursul „anti-globalist“ au fost catalogați, cândva, ca „sectanți“, agenți străini, trădători ai tradiției sau de țară.
Nu se tem minoritățile religioase creștine că aceste ideologii colectiviste, uniformizante, categoric de respingere a alterității, se vor îndrepta, din nou, împotriva lor? Că devin, prin votul lor, parte din mecanismul care i-a persecutat în trecut și care se poate poziționa împotriva lor, în viitorul necunoscut? Că acest mit, al purității religioase și naționale, se poate întoarce, precum un bumerang, transformându-i în „țapi ispășitori“?
Nu se tem că această complicitate îi ferește de un păcat imaginar și îi împinge către unul real, că îi protejează de un rău inexistent și îi aruncă sub bocancul unuia veridic? Că, în timp ce caută o salvare temporară, se pot compromite etern? Oare, nu e mai bine să rămână fideli convingerilor despre demnitatea fiecărui om, despre libertatea de a crede, despre adevărul care eliberează, să aducă lumină în întuneric, nu să devină parte a lui?