Ieri, am văzut o postare pe Facebook despre o doamnă prestigioasă și bogată, fostă soție a unui domn foarte bogat și, cumva, împărat în domeniul său de activitate. Și tot ieri, am citit o postare în care se menționa că a primi prea multă atenție poate conduce la o imagine de sine deformată, cu supraapreciere. Iar aceste postări s-au împletit cumva în mintea mea, pentru că ambele aduceau în discuție chestiunea expunerii și imaginii.
Cea de a doua postare menționa clar că, unde e prea multă validare, există riscul să apară un eu gonflat, o imagine de sine care să nu aibă legătură cu realitatea. Și m-am gândit că, poate și de aceea, doamna respectivă se ține departe de atenția publică și își duce viața cu discreție. Femeia aceasta, înzestrată în toate privințele şi cu realizări notabile, într-o cultură care transformă existența în conținut pentru consum digital, a ales să trăiască dând un exemplu de cum poți fi persoană publică și acționa cu impact social, fără să fii preocupat de propria reflecție în ochii celorlalți. Spre deosebire de multe alte figuri din lumea ei, doamna are activități caritabile fără spectacol. Îmi place de ea și pentru că nu a păstrat numele fostului soț (da, nu dau date, mai bine să rămână aici fără identitate). Într-o lume în care se mai pune încă preț pe cine, ce, care, unde, ea nu se lasă definită de altcineva, prin cineva sau ceva.
Ea știe să facă deosebirea dintre aparență și esență, dintre a fi și a te arăta într-un anume fel. Este o persoană care nu a căzut pradă iluziei măririi de sine, prin atenția externă. A înțeles că nu trebuie să se caute în ochii altora, ci în sine, că nu trebuie să clădească pe ce valorizează cei din jur, ci doar pe valorile proprii. Și, deși rolul său este unul important în societate, a ales să fie preocupată de calitatea sa, ca ființă umană, nu de așa-zisa importanță socială. Este un om care a știut să aleagă între a fi cu vază și ceea ce contează. Este un om, nu doar pare a fi.
Ce legătură are asta cu noi? Are, cu fiecare utilizator al rețelelor de socializare. Pentru că persoanele de tipul doamnei menționate anterior pot fi modele de expunere echilibrată. Indiferent care este motivul activării în social media – necesitate profesională sau/și de status social, conexiune, exprimare, influențare, construirea identității, căutarea validării –, nu trebuie să lăsăm nesiguranțele, necesitățile, dorințele sau vanitățile să ne atragă în cercul vicios și păgubos al dependenței de opiniile altora, nu trebuie să ne apreciem, condiționăm și coordonăm în funcție de ceea ce este în exterior. Reacțiile oamenilor reprezintă exprimări a ceea ce sunt ei, dar fiecare trebuie să își trăiască povestea corelat cu ceea ce este și poate deveni prin propria alegere independentă. Pentru că, până la urmă, ne naștem, trăim și murim singuri, chiar dacă avem o mulțime de oameni în jur și aparținem unor comunități. Avem trupuri separate, gândim și simțim individual, dăm socoteală individual, iar, așa cum spunea Augustin, orice am face, există în noi un gol pe care numai Dumnezeu poate să îl umple. Din aceste puncte de vedere, trăim singuri. Și, uneori, când suntem în situații limită, este posibil să fim lăsați singuri la propriu. În acest caz, de ce să ne modelăm părerile și existențele după cei din jur, de ce să îi lăsăm să ne conducă astfel, de ce să acceptăm imagini de sine și vieți fictive, doar pentru a le fi pe plac sau pentru a ne înșela pe noi înșine cu falsuri? De ce să nu trăim cu adevărat, bucurându-ne de ceea ce avem, dorim și putem? De ce?