„Mai bine mai târziu, decât niciodată“, spune un proverb. Da, poate că ar trebui să luăm în considerare împlinirea dorințelor negate sau amânate, fără a ne mai poticni de timpul care a trecut. Spun asta, după ce tocmai am citit relatarea făcută de Carmen Crețu, referitor la cum a reușit să practice și actoria, ceva mai târziu în viață, dar și imboldul ei de final: „Așa că, dacă aveți un vis pe care îl țineți ascuns, don’t.“1Eu mereu mi-am dorit să fiu actriță. N-a fost sǎ fie, am ajuns avocat. – facebook.com, accesat la data de 29.06.2025.
De ce oamenii nu le fac pe toate la timpul lor și pe tiparul clasic? Depinde, fiecare are motive personale. În ceea mă privește, mi-am dorit mult, în adolescență, să profesez în acest domeniu. Dar am renunțat, din cauza unor experiențe nefericite, trăite intr-un teatru de provincie. Acolo am ajuns în urma unui anunț de recrutare pentru tineri cu prezență scenică și aspect plăcut, căci, în lipsă de audiență, managerii au considerat că e nevoie de resursă umană care să atragă. Știam asta, dar am mers mai departe, căci doream să învăț și să dobândesc experiență. Am trecut de toate etapele cu bine, dar ultima a produs o fisură în dorința mea, pentru că am fost pusă în fața unor compromisuri pe care nu le-am anticipat și pe care nu doream să mi le asum, odată cu profesia. Mai exact, la ultima fază, am urcat pe scenă cu rochie de seară relativ scurtă, așa cum li s-a cerut fetelor. Dar, se pare că nu era suficient și, spre marea mea surprindere, mi s-a spus să ridic fusta pentru a descoperi picioarele deplin, iar, apoi, să mă răsucesc, astfel încât să mă expun din toate unghiurile. Am făcut, pentru că, în perioada aceea, tinerii nu erau obișnuiți să protesteze, ci să asculte de persoanele cu autoritate, dar și pentru că eram intimidată, oarecum, de prezența pe scenă fără ochelarii care îmi dau siguranță și de existența acelor examinatori care vorbeau din întuneric. Plus că era elementul surpriză spre șoc, care nu prea lasă creierul să proceseze. Au urmat ironii pe seama accentului meu ușor moldovenesc și sfaturi să mai slăbesc, deși nu cred că era cazul. După evaluare mea, unei fete i s-a spus să își scoată bluza, cu toate că era evident că nu poartă sutien, iar ea s-a conformat. Unii poate ar obiecta că actoria presupune și să te dezbraci. Depinde cum percepe fiecare și, mai mult decât atât, asta nu se poate fără consimțământ. Dar acel tip de somare, emisă de persoane cu autoritate, pentru minore care se simt într-o situație de inferioritate și vulnerabilitate, nu a avut nimic de-a face cu acceptarea „de bună voie și nesilit de nimeni“ a unor astfel de gesturi.
Toate acestea și cele care au urmat, adică întâlniri care, pentru mine, erau fără organizare și fără substanță, cu multă vorbărie, efectiv, timp pierdut, m-au motivat să îmi revizuiesc visul și să îl expediez în secțiunea hobby, urmând să mă pregătesc pentru o profesie riguroasă și în care să mă bazez aproape exclusiv pe ce fac eu, plus, cu mai puțin risc de autoexpunere și compromis. Apoi, au intervenit problemele de sănătate, care au aruncat la gunoi sau la periferie multe planuri, inclusiv de hobby. Dar am rămas cu o anumită nostalgie, pentru acea carieră abandonată şi pe care nu pot să o mai abordez. În schimb, încă visez să pot recita cândva și să înregistrez poezii pe care le-am scris pentru copii, după ce le voi publica, ilustrate cu desene făcute tot de mine, chiar dacă nu mă pricep și pisica ar arăta ca un câine. Da, atât timp cât ești în viață, încă mai există speranță și eu deja încerc să mă pregătesc pentru ce vreau să urmeze. Chiar dacă mai sunt praguri ferme de trecut, eu sper că voi împlini ceea ce am început.
- 1Eu mereu mi-am dorit să fiu actriță. N-a fost sǎ fie, am ajuns avocat. – facebook.com, accesat la data de 29.06.2025.