Din experiența personală – cum să te simți inadecvat pe rețelele de socializare, cu stories și cuneiformele actuale, cum să simți că nu mai poți aplica din ce ai învățat până acum, că nu te înțelegi cu unii tovarăși de drum.
Am aflat azi că, în generația Z, dacă vrei să spui cuiva că ești interesat de „mai mult“, îi dai reply la story-ul de pe Instagram. Sper să nu se aplice regula asta, de care habar nu am avut, și pe Facebook, inclusiv la alte generații, că ar rezulta un astfel de interes, din partea mea, pentru mai multe persoane. Căci, după reacțiile date la stories, uneori, am trimis și mesaj, dacă mă zgândărea să spun ceva. Având în vedere că un astfel de reply capătă înțeles erotizat, atunci cum mai comunici, în cazul în care ai ceva de zis? Te zgârii pe față, că nu poți să o faci? Pentru că unele postări sunt exclusiv la stories, iar altele, chiar dacă apar și în feed, eu comentez extrem de rar la vedere și doar în medii cât de cât familiare. Ar rezulta ca, de acum înainte, să trec mai departe și atât. Nu că nu am făcut asta și până acum, pentru că nu am replicat după cât aș fi dorit și după cum am considerat că ar trebui să o fac. Așa că, mi-am bătut capul în plus, pentru a da cea mai potrivită reacție. Sper să nu aflu că și aici poate fi o problemă cumva. Mai ales că mi se întâmplă să dau mai multe reacții la un story, ceea ce rareori fac pentru a exprima voit mai mult. De cele mai multe ori, e de vină fugăreala aceea la care ești supus, când vrei să vezi postări de acest tip. Pentru că orice poveste zboară iute, iar, dacă sunt multe, când vrei să te întorci la precedenta, pentru că nu ai apucat să te dumirești despre ce este vorba ori să saluți şi mulțumești cu reacția potrivită, te trezești scos din tot calupul și expediat în cartea de povești a altei persoane. Sau, dacă ești la povestea x și vrei să o vizionezi din nou, te duce Facebook la începutul începutului sau te expediază total, cum am zis. Și, astfel, e o adevărată fugăreală când vezi stories, mai ales dacă sunt peste zece povești per calup și, inerent, spațiul de sus, alocat pentru fiecare story, este foarte mic. În condițiile acestea, e foarte posibil să dai reacții de mai multe ori. Da, știu, un story poate fi oprit din derulare, am făcut și asta, dar depinde ce durată are, cât de rapide sunt reacțiile personale și cât de îndemânatic ești, pentru a evita flăcările și inimile care apar uneori când faci asta – așa, eu am trimis din greșeală foc, să fie primit. Bine, nu este toată lumea neîndemânatică, dar nu sunt nici singura care se poate împiedica, pe rețelele de socializare, din motive de acest tip.
Un alt motiv de mirare, pentru mine, îl reprezintă epidemia de imagini vizuale. Eu petrec timp pe Facebook, uneori pe YouTube, foarte puțin pe Instagram și, în mod deosebit pe ultimele două rețele de socializare, am putut vedea postări și comentarii cu o mulțime de emoji, stickere, GIF-uri, dar cu un număr de cuvinte limitat spre deloc. Nu, nu sunt toate așa, dar sunt numeroase, destul de multe și pe Facebook. E deja o altă lume, alt tip de comunicare, față de care simt înstrăinare, pentru că nu am evoluat și nu interacționez astfel. Nu mă refer la câteva imagini, ici și colo, ci la înșiruirile care par o armată, o mulțime de semne, unele după altele, care nici nu știu ce înseamnă și pe unde sunt. Și mă întreb cum se înțeleg cei care comunică în acest mod, pentru că sensul unui semn nu e bătut în cuie, dar și ce e în mințile acelor oameni, căci ființele umane gândesc, totuși, în cuvinte. Mai sunt aceste imagini un prilej de a-mi pune problema referitor la cât de mare poate fi scindarea în societate, dacă aceste grupuri, care comunică diferit, nu se înțeleg și se resping unele pe altele. Eu, una, am zis că simt mirare și o oarecare inadecvare, în această privință, și, sincer, nu am de gând să încep să comunic în modul acela multicolor și nici să mă expun prea mult la stilul menționat. Iar, dacă și alții gândesc ca mine, nu știu cât va fi de bine, pentru că vom trăi sub același soare și sub aceeași lună, dar în lumi diferite și nepotrivite.