Unii români vor să „își“ ia țara înapoi, dar fără anumiți concetățeni. Și, culmea, indezirabilii aceia, despre care se tot scrie, nu sunt cei din „sistem“, nu. Cei huliți sunt conaționali, care nu au funcții și responsabilități publice, sunt muritori de rând, care au muncit și, poate, încă trudesc și plătesc pentru ceea ce au. Dar sunt urâți pentru că nu prestează muncă fizică, cel puțin nu una grea, trăiesc în zone și localități dezvoltate, aparent se bucură mai mult de viață, au studii, prestigiu, privilegii și realizări. În plus, cuvântul lor contează în societate, pentru că microfonul și credibilitatea sunt alocate persoanelor specializate, iar, corelat, puterea și dreptul de a decide. Ce supără, de asemenea – au atitudini, comportamente și preferințe diferite, care înseamnă alegeri diferite. Și pot să își susțină opțiunile cu argumente și fermitate, fără să se lase constrânși, intimidați, cumpărați sau dați, oricum altcumva, la o parte.
Acum, dezvăluind, într-un fel sau altul, „motivele” de mai sus, cei care care se consideră nedreptățiți de viață și de societate, oprimați, excluși, disprețuiți, vor să conducă. Să o facă măcar prin drepturile electorale, să domine, să decidă asupra celor pentru care simt ceea ce, în manuale, a fost numit „ura de clasă”, iar, în popor, invidie. Să își impună votul și consecințele acestuia asupra celor despre care cred și spun că îi „privesc de sus“, „se cred deștepți“, ocupă funcții și sunt plătiți bine, dar „nu muncesc“, le spun lor ce să creadă, cum să fie și ce să facă. Aceștia ar trebui să se simtă „pierduți“, „să simtă frică” și „să își facă bagajele”, dar fără averile care le vor fi confiscate, pentru că li se ia țara cu totul. „Să vadă și ei cum e“ sau „fie roata cât de lată, tot se întoarce câteodată“. În mare parte, susținerile sunt că nu contează ce va veni, nouă, oricum, ne-a fost rău, să le fie și lor. Adică, acei oameni care nu au făcut altceva decât să își vadă de viețile personale și să acționeze în raport cu propriilor conștiințe, potrivit tribunalelor populare din online, trebuie pedepsiți, deși scriitorii pe Facebook nu au această autoritate, nici moral și nici legal, iar „vina“ acuzaților este inexistentă. Justițiarii vor nu doar să îi conducă pe „indezirabili”, ci și să îi lase fără „caprele“ acelea, pentru care îi pizmuiesc de atâta amar de vreme. Un proletcultism cu iz legionar, pe care ni l-au făcut rușii în dar, un altoi care, după roade, se pare că a prins tare bine pe soi…
Să plece din țară cei care nu i-au dat afară și care au dus greul aici, nu au dat bir cu fugiții la ce părea bun, au rămas și pe vânt, și pe ceață, întâmpinând ce le stătea în față. Să dispară, pentru că „a venit timpul nostru”. O formulare care trădează că oamenii aceștia s-au considerat întotdeauna în afara timpului trăit și, de aceea, s-au simțit și se simt inadecvați, marginalizați, desconsiderați. Și că vor nu să ia țara înapoi, ci să o tragă înapoi, pentru că i-a depășit de mult și cu multe, prin eforturile celor pe care îi urăsc acum. Că vor să o aducă în matca lor, după chipul și asemănarea lor, în acele timpuri din care ei nu au plecat și în acel spațiu neglobalizat. Din acest motiv, vor să dispară și corporațiile, căci „indezirabilii” au prosperat grație marilor companii, în care ei nu pot avea acces, iar, dacă au, nu la nivelurile superioare. Dacă nu pot ajunge unde râvnesc și să obțină ce își doresc, atunci să nu aibă nimeni, să îi tragă în jos pe cei care au evoluat.
Cam asta spun multe postări și comentarii „suveraniste”, uneori, cu o violență și o trivialitate imposibil de redat și foarte de greu de suportat, dar, paradoxal, cu invocarea divinității. Și toată această revărsare de agresivitate mi-a amintit de Împăratul muștelor, care nu este o carte, respectiv un film, despre copii. Este despre cei care nu au putere de a decide și acționa așa cum își doresc, despre cei care se simt mici și priviți de sus, despre resentimentele și descătușările lor, atunci când cred că nu mai au în cale obstacole pentru exercitare şi nici teama de sancționare. Împăratul muștelor este despre ce poate fi capabil omul imatur și insuficient educat, despre cum acesta, în circumstanțe care îl favorizează, poate semăna distrugere și groază. Este despre răul pe care îl pot face indivizii când au putere și despre coșmarul care își aruncă umbrele acum. Despre furia care poate să măture tot, dacă nu alegem să îi punem stavilă prin vot.