Propaganda are mai mult succes când activează ura, decât atunci când îndeamnă la prietenie – este o susținere din cartea În căutarea fericirii, de Betrand Rusell. Iar vorbele acestea se adeveresc în prezent, când vedem cum s-a răspândit ostilitatea, efectiv ca focul în arie, împreună cu propaganda care a generat-o.
Deși am alocat mult mai puțin timp pentru informațiile diseminate online, am remarcat că, pe fondul evenimentelor curente, odată cu discursul împotriva unei religii sau a alteia, se extinde și intensifică aversiunea, de oricare parte a baricadei. Și, din păcate, pe rețelele de socializare, există utilizatori care afișează postări și comentarii cu referiri care te duc cu gândul la nazism, fără doar și poate. Rasism și xenofobie, dezlănțuite împotriva practicanților altor religii, pentru că acestea sunt judecate din perspectiva unor indivizi, grupuri și, mai ales, conducători, care exploatează cinic crezurile, pentru a manipula și exploata, sau care, în cel mai bun caz, înțeleg și aplică eronat.
Din punctul meu de vedere, nu este deloc în regulă această confundare a religiei cu abuzurile politice, pentru că duce la colectivizarea vinei, cu demonizarea unor oameni nevinovați. Da, este necesară o delimitare între conducător și popor, mai ales acolo unde nu există democrație. După cum nu trebuie proclamate nici superioritatea unei rase ori a unei religii, chiar dacă aceia care au aderat la un anumit crez consideră, în general, că ei sunt pe calea cea bună, iar ceilalți greșesc. Chiar dacă așa sunt privite lucrurile și chiar dacă asta ar fi situația în realitate, trebuie respectată libertatea celuilalt de a crede ce dorește, pentru că, dacă este pe o cale greșită, va stabili Dumnezeu la final, nu trebuie să o facă omul aici și acum. Bineînțeles că pot exista dezbateri pe aceste subiecte, dar cred că ar trebui să fie doar având în vedere următorul principiu: „Nu sunt de acord cu tine, dar voi apăra până la moarte dreptul tău de a vorbi.” (S. G. Tallentyre, The Friends of Voltaire). Opinez că asta ar trebui să avem în minte, atunci când ne raportăm la cei din jur, deoarece opusul duce la separare și chiar conflicte. Personal, am pierdut relații, în anumite cazuri chiar vechi, din cauza diferențelor de opinii politice sau religioase. Dar nu plâng la căpătâiul unor conexiuni moarte, pentru că, dacă persoanele acelea au renunțat, întrucât nu au putut să mă accepte cu modul meu diferit de a vedea o anumită chestiune sau lumea în ansamblu, înseamnă că eu nu am contat, cu adevărat, pentru ele. Pe de altă parte, da, relațiile se coagulează pe bază de afinități și puncte comune și nu, nu condamn pe nimeni dacă vrea separare. Dar nu mi se par în regulă șantajul și linșajul, chiar dacă acesta din urmă vine într-o formă oarecum mai fină, față de ce am văzut în online, adică „doar“ cu acuze, incriminări, ofense.
În acest context, precizez că familia mea extinsă înseamnă apartenența la diverse culte creștine, dar aceste diferențe nu ne-au împins la a ne decima între noi. Nu, nu se întâmplă asta, chiar dacă, în trecut, au apărut, uneori, diferende – relaționăm de zeci de ani și ne-am întâlnit, și am mâncat, și am avut activități împreună. Este important să acceptăm că alții se închină în alt mod și se raportează diferit la divinitate, lume, viață, fie că sunt creștini, fie că au altă religie, fie că nu au niciuna. Am cunoscut, într-o măsură mai mare sau mai mică, oameni de religii diferite, iar aceștia, chiar dacă trăiesc oarecum altfel, își duc traiul încercând să facă bine și să își împlinească menirea, conform cu încredințările pe care le au. Adică viețuiesc normal, potrivit cu ceea ce știu, fără să facă rău cuiva, așa cum o facem și unii dintre noi aici.
În general, vedem căderile altora, dar creștinismul nu este străin de anumite derapaje, iar, pentru a afla asta, nu trebuie să privim neapărat spre trecut – se poate să constatăm, luând în considerare America lui Trump, reamintindu-ne elucubrațiile care s-au vehiculat la noi în perioada anterioară, ori analizând societatea noastră, inclusiv în online sau, mai ales, acolo. Oare, dacă acel candidat, care, în campania electorală pentru funcția prezidențială, a instrumentat semnificativ religia, ajungea la conducerea țării și ne ducea în dictatură, instituind cine știe ce măsuri în Numele Domnului, erau Biblia și creștinismul de blamat? Sau eram noi vinovați și trebuia să fim sancționați și chiar eliminați?
În ceea ce privește blamul asupra particularităților fizionomice, mi se pare sinistru. Plus, neacoperit de realitate – soțul meu e român, dar are trăsături orientale. E un considerent total nefundamentat, ironizat și în filmul La vita è bella, într-un discurs care, prin prezentarea faptului că, biologic, suntem alcătuiți la fel, surprinde absurdul teoriilor ce promovează superioritatea rasială.
Da, lumea aceasta a fost, este și va fi măcinată de conflicte, iar, asimilând ura asociată propagandei, distribuind-o și transformând-o în faptă, oamenii de rând sunt mereu în pericolul de a cădea între pietrele puterilor care fărâmițează. Și, deși este greu să întorci acest puhoi de negativitate sau să lupți cu el, fiecare pietricică este importantă, fiecare poziționare contează – ca să fie bine, schimbarea trebuie să înceapă cu mine.