„Într-un moment în care societatea are nevoie de reconciliere, Biserica ne poate arăta calea spre renaştere şi reconstrucţie.“1Nicușor Dan: Într-un moment în care societatea are nevoie de reconciliere, Biserica ne poate arăta calea spre renaştere şi reconstrucţie – hotnews.ro, accesat la data de 18.11.2025. Declarația este de săptămâna trecută și îi aparține președintelui României, Nicușor Dan. Cu care pot să nu fiu de acord și să îmi exprim opinia, în acest sens, chiar dacă l-am susținut și o voi face în continuare, evident, cu rezervele de rigoare. Pentru că nu am cum să validez o atare afirmație, mai ales într-o țară care nu e stat teocratic și după o perioadă în care mulți alegători au optat pentru sloganuri religioase, nu pentru programe clare de guvernare. Pe actualul președinte l-am susținut tocmai pentru că s-a prezentat ca fiind exponentul celor care vor opusul, un stat secular și pluralism democratic – cel puțin așa am înțeles eu mesajul său electoral.
Or, afirmații precum cea pe care am citat-o la începutul acestui articol, venind nu din partea unui actor politic oarecare, ci din partea primului om în stat, nu sunt neutre și nici lipsite de consecințe. Înțeleg că, în momente de criză, este nevoie de repere și de speranță, dar tot atunci apar și derapajele, dacă vocile conducătoare nu își asumă responsabilitatea, ci împuternicesc simbolic instituții care nu ar trebui implicate astfel nici măcar la nivel discursiv. România este și trebuie să rămână un spațiu democratic modern, în care călăuzirea divină să fie invocată doar de către individ în spațiul privat sau în locașuri de cult, dar nu de conducător, prin instituții religioase, la nivel de stat. Pentru că, dacă se recurge la astfel de afirmații, instituția religioasă desemnată își consolideazå acea putere pe care nu ar trebui să o aibă, iar indivizii sunt ierahizați, în funcție de crez.
Acest articol nu este îndreptat împotriva unei biserici – este o susținere a ideii de secularism, care nu a apărut întâmplător, ci pentru protejarea diversității: a tuturor credincioșilor de ingerințele politice în doctrine, a minorităților religioase de controlul majorității, a statului de dominația unei autorități teologice. Și pentru garantarea libertății de conștiință și a neutralității instituționale, adică statul și autoritățile sale să nu privilegieze și nici să discrimineze vreo convingere religioasă, filosofică sau ideologică. Autoritatea publică nu trebuie să se identifice, în niciun fel, cu nicio tradiție spirituală și nu trebuie să atribuie uneia rolul de arbitru moral al societății. Niciun oficial public nu are legitimitatea de a invoca, în numele statului sau în nume colectiv, o instituție religioasă, ca „autoritate morală” pentru cetățeni – oricât de profund ar fi rolul religiei sau al unei religii în societate, nu trebuie să aibă rol normativ pentru toți.
Președintele țării s-a referit la Biserică, înțelegând, evident, creștinismul, probabil în formele sale predominante în societate. Dar România nu este monolitic crestină, pentru că, în interiorul creștinismului, există variații semnificative: ortodocși, greco-catolici, romano-catolici, reformați, penticostali, baptiști, adventiști, alți neo-protestanți. Pe lângă acestea, există comunități musulmane istorice (tătari și turci dobrogeni) sau formate din imigranți, comunități evreiești, agnostici, atei și persoane spirituale, dar nereligioase sau fără apartenență la o anumită comunitate. Iar această diversitate înseamnă o mare varietate în ceea ce privește modul în care sunt înțelese „renaşterea“ și „reconstrucția“, precum și moralitatea. Societatea modernă este diversă și, de aceea, neutralitatea este singurul mod prin care statul poate rămâne al tuturor, nu doar al majorității. Președintele țării este al tuturor românilor, nu se poate exprima în numele unei unități religioase inexistente sau al celor preponderenți.
De renaştere şi reconstrucție, inclusiv din punct de vedere moral, cei pe care i-am ales, pentru a exercita diferite funcții în arhitectura de putere a statului, trebuie să se ocupe în mod personal, prin instituțiile și pârghiile pe care le au la dispoziție sau să configureze altele noi, dar nu delegând o organizație religioasă – nu asta am votat, direcția trebuie să fie civică, nu moral-spirituală. Declarația citată, când vine de la primul om în stat, care se exprimă în numele colectivității, transformă Biserica nu doar în reper moral, ci și în unul politic. Asta, deși statul trebuie păstrat departe de religie și cu atât mai puțin să fie asociat cu o singură tradiție religioasă.
Și nu, nu sunt simple vorbe sau opinii personale. Rămânând în registrul spiritual, Biblia spune că Dumnezeu a zis și s-a făcut, că tot ce se vede și ce nu se vede a fost creat prin Cuvânt. Inclusiv în sfera puterii și autorității pământești, se poate spune același lucru, că, prin discurs, se configurează lumea, uneori începând cu cele nevăzute. Căci, înainte ca un regim autoritar să fie ales sau să se impună, există un discurs care reorganizează realitatea mentală. Înainte ca extrema dreaptă să ia avânt la noi în țară, în social media, au apărut multe pagini și grupuri care consacrau Biserica exact așa, ca factor de renaştere şi reconstrucție, iar ce s-a întâmplat la alegerile electorale știm – și bănuiesc că nu ne dorim să se repete.
Reconcilierea este dezirabilă, dar, când liderii vorbesc, direct sau indirect, de unitate, transmit că divergențele sunt o problemă, nu un specific al democrației. De multe ori, conducătorii autoritari condamnă vocile disidente, sub pretextul că acestea aduc dezbinare. Evident că nu intră în discuție resorturi autoritare în afirmația analizată, dar, după cum am spus, vorbele construiesc lumi, începând cu cele interioare, care se vor proiecta, apoi, în afară. Iar a vorbi de unitate din perspectiva bisericii, nu este o alegere optimă pentru un stat de drept, mai ales în acest context, când deja lumile interioare, construite pe rețelele de socializare ani la rând, cu astfel de mesaje, s-au coagulat, apoi, în jurul sloganului „Noi toți cu Dumnezeu“. Cu Divinitatea să fim individual, în comunitățile religioase pentru care am optat, dar nu toți în același mod și sub egida unei singure organizații religioase. Este legitim și lăudabil demersul de a viza pacea socială, dar reconcilierea nu trebuie să fie un proces moral-confesional, indiferent de instituția religioasă adusă în discuție, dimpotrivă, trebuie să rămână un proces civic. Asta trebuie obținut și consolidat prin politici gestionate de administrația publică, instituții funcționale și drepturi egale, nu prin intermediul cultelor. Dacă nu pot face asta oamenii din aparatul de stat, aleși sau promovați, teoretic, meritocratic, de ce ar putea să o facă oamenii din biserici? Pentru că îi „luminează“ Dumnezeu? Dar de ce ar proceda Divinitatea astfel doar cu aceia, nu și cu ceilalți? Iar, în secolul XXI, ne bazăm pe inspirație și miracole oferite de Dumnezeu pe cale instituțională, nici măcar privat, nu pe demersuri personale și instuționale corespunzătoare?
Și cred că este mai bine să vorbim de consolidări, schimbări și îmbunătățiri, nu de experiențe radical diferite, care propun o realitate cu totul nouă, prin renaştere şi reconstrucţie. Abolirea trecutului și o lume nouă au propus și anumite sisteme de gândire ale secolului trecut, dar acestea au adus prefaceri istorice dureroase. Iar dramele se pot repeta, când există un filon istoric, un context prielnic și un mental colectiv care poate maligniza susțineri benigne, riscând, astfel, reactualizarea „omului nou“, așa-zisa reînnoire spirituală și morală a societății românești ori diverse forme de „trezire“.
În concluzie, nu avem nevoie de coeziune nonincluzivă, prin implicarea unor actori confesionali care să ne arate calea, nici de înnoire radicală național-colectivă. În fapt, avem nevoie de pace socială și schimbare, dar prin instituții care funcționează, drepturi egale și discursuri – urmate de acțiuni – care le garantează, iar toate acestea fără periclitarea stabilității și continuității.
- 1Nicușor Dan: Într-un moment în care societatea are nevoie de reconciliere, Biserica ne poate arăta calea spre renaştere şi reconstrucţie – hotnews.ro, accesat la data de 18.11.2025.