Reducerea opțiunilor electorale la un conflict între „credință” și „necredință” nu e decât o formă de manipulare emoțională, care exploatează sentimentele religioase ale publicului. Este o tactică frecvent utilizată de grupările extremiste, pentru a mobiliza susținători prin apeluri la identități religioase sau naționale, în detrimentul informării. Este o încercare de deturnare a atenției de la dezbaterea politică reală, de la acel tip de dezbatere de care unii dintre candidați se tem. Alegătorii trebuie să decidă pe baza programelor politice, competențelor candidaților și valorilor civice, nu în funcție de apartenența religioasă sau de niște declarații sforăitoare, dincolo de care se pot ascunde intenții lipsite de onestitate și bunăvoință.
Utilizarea religiei, ca instrument politic, subminează principiile laicității și neutralității statului, ceea ce este inadmisibil. Într-o societate democratică, credința religioasă este o chestiune personală și nu ar trebui să fie folosită pentru a legitima sau delegitima. Asemenea abordări pot duce la discriminare și la încălcarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Dacă, în acest context, este instrumentată credința religioasă împotriva unui candidat, în baza unor informații false, de altfel, cu scopul decredibilizării acestuia și pentru polarizare socială, mâine, cum poate fi lansată această manipulare, pentru demonizarea și înlăturarea oricărui alt individ sau grup social? Chiar privind din perspectiva religiei creștine, pentru care există numeroase referiri, delimitarea trebuie să o facă Dumnezeu, prin judecata Sa, nu oamenii. Iar El, potrivit Bibliei, nu va socoti neapărat ca fiind curați pe cei care se consideră sau doar declară drept-credincioși, pentru că oamenii pot înșela și se pot induce în eroare chiar și pe ei înșiși. De altfel, Isus Hristos a fost dat la moarte de „oamenii lui Dumnezeu“ și în Numele Lui.
Prin urmare, nu, nu avem de ales între credință și necredință, în acest scrutin electoral. Avem de ales între Europa și Rusia, între ascensiune și prăbușire, între a ne ridica frunțile cu demnitate și a ni le lăsa călcate de bocanc. Despre asta este vorba, nu despre altceva.